Current Events / Noutati

 

Programul liturgic
pentru Săptămâna Patimilor şi Slujba Învierii 2011
 
În Joia Mare, 21 aprilie, seara la ora 7:00, săvârşim Denia celor 12 Evanghelii. În această zi se scoate Sfânta Cruce spre cinstire şi închinare şi se citesc cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului. Se aduc flori de culoare mohorâtă (închisă) pentru împodobirea mormântului Domnului.
 
În Sfânta şi Marea Vineri, 22 aprilie, seara la ora 7:00, celebrăm Utrenia Sâmbetei celei Mari, sub formă de Denie, la care se cântă Slujba Prohodului sau a înmormântării Domnului. Se ridică Sfântul Epitaf şi se face ocolirea Bisericii în procesiune.
 
Sâmbătă, 23 aprilie, în noaptea Sfintelor Paşti, la ora 11:30, celebrăm Utrenia sau Slujba Învierii, cu aprinderea făcliei de Paşte, continuând cu Cântările Canonului Învierii, urmând apoi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor şi încheind cu procesiunea sărutării Icoanei Învierii, a Sfintei Cruci şi a Sfintei Evanghelii, de miruire şi primirea paştilor. La încheierea Sfintei Liturghii vom sfinţi coşurile pascale aduse de credincioşi şi vom rosti Rugăciunile de binecuvântare a cărnurilor, brânzei şi ouălor de Paşte.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Leave a Reply